O afacere pe bicicletă

Afacerile de familie sunt specialitatea Mamprenoarelor. Familia și businessul cresc împreună din aceeași pasiune, cu aceeași grijă și cu implicarea totală a femeii care le conduce. Leadership-ul este superputerea mamei antreprenor, iar Ioana Amăriuței Popa din Iași nu face excepție.

Am rugat-o pe Ioana să facă o mică pauză și să-mi răspundă la câteva întrebări pentru că vreau să știu mai multe despre unul dintre speakerii Conferinței de Lifestyle Business de la Cluj din 2 noiembrie 2019.

Care e prima ta amintire legată de biciclit?

IOANA: Tata m-a învățat să merg pe bicicletă în fața blocului. Aveam un Pegas roșu și manșete cu striații la ghidon. Strângeam atât de tare, încât mâinile mele erau pline de dungi :).

Ce înseamnă biciclitul pentru tine și familia ta?

IOANA: Mersul pe bicicletă ne face fericiți, ne dă libertate.

Este o vorbă - din mașină ești spectator la povestea naturii, pe bicicletă, faci parte din spectacol. Auzi păsările cum cântă, simți vântul care adie, mirosul de iarbă cosită. Vezi pe îndelete detalii, care din fuga mașinii, ar putea să îți scape.

Când avem timp liber ieșim pe biciclete în natură, de la mic la mare. Maria are doar un an, dar a fost deja în Călimani cu noi de două ori. Ștefan, la 10 ani, ține pasul cu adulții la turele tematice de cicloturism pe care le organizăm, ba mai mult își asumă și rol de instructor, alături de tatăl lui. Avem 7 biciclete în sufragerie și pentru cei care ne cunosc, reprezintă un lucru absolut normal. Și pentru noi. Bicicletele sunt în siguranță și la îndemână să poată fi încălecate oricând.

Ți-ai ales businessul în funcție de stilul de viață sau businessul ți-a format stilul de viață?

IOANA: Am fost o persoană activă dintotdeauna. Prima dată am mers pe trasee montane la 3 ani, cu părinții mei. Pasiunea pentru biciclete a venit ceva mai târziu, după ce l-am cunoscut pe soțul meu făcând pană la o plimbare cu bicicletele prin oraș. Pedalăm des împreună, găseam mereu locuri și oameni faini. M-am gândit atunci că nu suntem singurii nebuni cărora să ne placă să mergem pe bicicletă și să descoperim România frumoasă de lângă noi. În 2013 am câștigat un proiect pentru a face cicloturism ceea ce ne-a confirmat că eram pe drumul cel bun. Am prins aripi si ne-am dezvoltat. Acum ProBikeAddiction promovează mersul pe bicicleta atât ca parte a mobilității urbane, cât și ca modalitate de relaxare prin organizarea de cursuri săptămânale de învățat mersul pe bicicletă, ture ghidate de cicloturism, organizate tematic sau personalizate în funcție de grup, service, consultanță și cursuri pentru siguranța biciclistului (operațiuni de mecanică și comportament în trafic).

La început nu ne-am gândit că ProBikeAddiction va fi neapărat un business, cât o modalitate grozavă de a crea o comunitate bike-friendly în Iași. Ne bucurăm că în jurul nostru s-au strâns astfel numai oameni frumoși!

Cum influențează businessul felul în care îți trăiești viața?

IOANA: Simțim că avem o datorie față de comunitatea de bicicliști din Iași de a organiza ture cât mai frumoase de cicloturism și de asemenea de a ne implica la nivelul factorilor de decizie (adminstrație locală și națională) pentru a îmbunătăți statutul bicicliștilor și siguranța deplasării. Asta înseamnă că acordăm mult timp pasiunii noastre și asta ne place și ne motivează să continuăm. Copiii sunt alături de noi la fiecare pas - avem un stil de viață apropiat de natură și sport.

Ce eforturi presupune practicarea acestui sport în viața de zi cu zi?

IOANA: Dacă e să vorbim despre folosirea bicicletei ca mijloc de transport, atunci sunt multe chestiuni legate de siguranța deplasării și alegerea rutei, astfel încât să reducem pericolele din trafic cât mai mult. Ne trebuie infrastructură prietenoasă pentru biciclisti ceea ce va încuraja și va crește numărul ieșenilor care vor alege să meargă pe bicicletă.

Pentru relaxare, noi alegem mereu să pedalăm prin pădurile din jurul Iașului, astfel încât să se poată bucura și copiii. Provocarea cea mai mare este să transportăm cu mașina 5 biciclete și 5 persoane :). Deoarece îi luăm și pe cei mici cu noi, folosim mașina ca să ajungem la locul pentru pedalat.

Ca organizatori de ture ghidate de cicloturism, investim destul de mult timp în documentare, online, la fața locului, în găsirea de povești frumoase, oameni primitori. Ca să fiu sinceră, este una dintre părțile mele preferate în ceea ce facem. Odată găsite povestea și traseul, tura e gata.

Ioana, tu ești în primul rând femei, apoi mamă și femeie de afaceri. Spune-mi ce o împlinește pe femeia Ioana? Dar pe mama Ioana? Dar pe femeia de afaceri Ioana?

IOANA: Mă face să mă simt împlinită libertatea pe care o am să descopăr mereu noul și frumosul din jur, împreună cu ai mei. Ștefan pe când avea 5 ani, fiind întrebat cu ce se ocupă mama lui, a răspuns că sunt căutător de povești. E funcția pe care o am și acum pe cărțile de vizită.

Maria și Ștefan, copiii mei, sunt bucurie pură.

Știu că fac bine ceea ce fac pentru că din când în când mi se face pielea de găină. Fie că văd o doamnă de 64 de ani care învață să meargă pe bicicletă, un copil care mă îmbrățișează după o tură de cicloturism în familie sau primesc o recunoaștere a muncii mele care mă onorează și mă lasă de multe ori fără cuvinte. Atunci e momentul în care prefer să scriu :).

De cât timp ești antreprenor și care sunt cele mai mari realizări ale tale pe acest plan?

Sunt antreprenor din 2013, iar realizările mele se cuantifică în oameni fericiți pe pedale.

Avem proiecte care continuă din 2013 și ne place să credem că miile de persoane cu care am intrat în contact în acești ani iubesc din ce în ce mai mult mersul pe bicicletă. Bicicleta este un mod grozav de a uni OAMENI.

Satisfacțiile pe care le-am avut după fiecare activitate alături de ei au fost completate de recunoașterea muncii noastre la nivel național în noiembrie 2017. Atunci am primit premiul "Se poate" pentru dezvoltare comunitară prin cicloturism la gala aniversară de 10 ani a programului național Țara lui Andrei. Ne-am bucurat să reprezentăm pe scena, alături de oameni proactivi și interesanți, Iașul, întreaga zona a Moldovei și cicloturismul.

În campania umanitară "Prima bicicletă... de Crăciun", Editia I, Dagâța - 47 de biciclete, din 13 orașe au ajuns la copiii, din comuna Dagâța, care fac naveta până la școală și câte 8 kilometri pe zi.

Primul ghid online de trasee cicloturistice din zona Moldovei - conține 10 trasee tematice din zona Iași-Vaslui, plus alte 10 variante de traseu, cu date tehnice și obiective ce merită vizitate.

Din feburarie 2016, ProBikeAddiction Iași este membră a Federației Bicicliștilor din România, afiliată la European Cyclists' Federation. Mai mult decat atât, am fost aleasă vicepreședinte în board-ul FBR.

Mă mândresc cu faptul că ProBikeAddiction a fost desemnat exemplu de bună practică la nivel internațional în cadrul proiectului Tandem Crossover, pentru turele de cicloturism și cursurile de mecanică pentru biciclete. Proiectele noastre au fost evidențiate printre cele din 30 de orașe din zona est-europeană.

Am marcat primul traseu de cicloturism din zona Miroslava-Uricani. Porțiunea de pădure, are aproximativ 6 km și este perfectă pentru practicarea cicloturismului în familie, gradul de dificultate ușor, siguranța deplasării, frumusețea naturii și posibilitatea de a întâlni căprioare, iepuri sălbatici sau ulii, vor întregi experiența regăsirii Iașului dintr-un punct de panoramă mai puțin cunoscut.

În 2016 începe colaborarea cu Fundația Comunitară Mureș pentru implementarea proiectului Academia Velo (educație rutieră pe bicicletă) la Iași. Participăm la Training for Trainers. Cristi scrie capitolul de mecanică al ghidului pentru traineri al proiectului Academia Velo.

Cursurile Academiei Velo se desfășoară în 5 școli ieșene și sunt realizate după un curriculum acceptat la nivel internațional. La începutul anului ne propusesem să ajungem la 150 de elevi, dar ne bucurăm să anunțăm că ne-am dublat obiectivul inițial și astfel peste 300 de elevi au putut participa la cele 2 module ale cursului - teoretic și practic.

Mai multe detalii despre proiectele ProBikeAddiction găsești aici.

Ioana, ce ponturi i-ai da unei viitoare Mamprenoare?

IOANA: E important să ai curaj să pornești. Eu m-am documentat mult în legătură cu piața de cicloturism și de biciclete din România, în timp ce soțului i-a venit totul natural. Am încercat să fiu pregătită mental pentru imprevizibil, dar să și anticipez posibile probleme. Nu aștepta însă prea mult până să lansezi afacerea!

Trebuie să ai încredere în ceea ce vrei să faci și să fii dispusă să aloci timp pentru a crește. Testează! De multe ori suntem nevoiți să muncim mai mult decât dacă am fi avut un job ”9 to 5”. Partea grozavă e că ne place mult ceea ce facem.

Singură nu le poți face pe toate, așa că e important să găsești oameni de încredere pentru promovare, contabilitate și orice altă zonă pe care nu te simți stăpână. La noi treaba este simplă - Cristi, soțul meu, implementează extrem de bine, este trainer și ghid de turism, iar eu, om de comunicare. Cu toate acestea, avem o echipa în jurul nostru pentru că altfel ne-am limita mult serviciile pe care suntem capabili să le oferim doar în doi.

Află cât mai exact profilul clienților tăi și vezi care este concurența. Asta ca să știi cât mai bine cum să te adresezi și cum să faci ca să atragi atenția.

Fii deschisă la oportunități. Vorbește despre ideea sau business-ul tău de fiecare dată când ai ocazia pentru că așa e posibil să gasești noi laturi de dezvoltare, noi parteneri. Cere feedback.

Gasește echilibrul între ceea ce faci și viața de familie. Fii fericită!

Ce îți dorești să lași moștenire (legacy) copiilor tăi și comunității?

IOANA: Sper ca implicarea noastră la nivel local și național în ceea ce privește mersul pe bicicletă să se simtă. Deja avem semnale pozitive - altfel nu am fi putut să marcăm primul traseu de cicloturism din Iasi, în padure la Uricani sau să ne bucurăm de peste 2200 de ieseni care au învățat cu noi să meargă pe bicicletă. Ne străduim să insuflăm bucuria de a pedala în turele de cicloturism (peste 800 de persoane au pedalat cu noi până acum) și punem accent pe educația pro-ciclistică încă din copilărie în cursurile de educație rutieră pe bicicletă din școli și grădinițe (cu peste 400 de beneficiari).

Copiii noștri sunt implicați în toate aceste activități și astfel adoră natura și sportul, capătă încredere în ei, interactionând cu mulți oameni. Astfel, speram să aibă încredere în ei și să ducă un stil de viață cât mai sănătos.

Ioana, de ce ai acceptat să fii speaker la Conferința de Lifestyle Business din 2 noiembri de la Cluj?

IOANA: A împărtăși, a inspira și a te lăsa inspirat, a încuraja, a regăsi încrederea, a crește împreună. Acestea sunt doar primele 6 motive pentru care am acceptat cu bucurie să fiu speaker în cadrul Conferintei Lifestyle Business organizată de Comunitatea Mamprenoare. Abia aștept să ne vedem pe 2 noiembrie la Cluj pentru a ne lua doza de motivație și informațiile necesare care să ne ajute să creștem cu pasiune proiecte de suflet.

Încă mai poți lua bilete la Conferința de Lifestyle Business din 2 noiembrie de la Cluj. Te vei întâlni cu Ioana Amăriuței Popa și cu ceilalți invitați de marcă și te vei umple de avânt și de încredere pentru a duce businessul tău pe culmile succesului.

Acest interviu a fost realizat de Irina Nichifiriuc, Instructor Hand in Hand Parenting, mamă de trei copii și manager al comunității Mamprenoare in Iași. Pe blogul ei - www.sfatulmamei.com – poți găsi sfaturi și interviuri interesante.

Copyright ©Mamprenoare. Design by Martinus Design.
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram